Coccidioza

Coccidioza iepurilor – o problemă care are rezolvare


Adesea primesc mesaje pe internet de la crescătorii de iepuri, prieteni de-ai mei, care se confruntă cu necazurile provocate de coccidioză, acestă boală comună mai multor specii de animale. Și eu m-am confruntat cu ea, și mă confrunt încă, de aceea vreau să împărtășesc din experiența mea.
Coccidioza poate fi contracarată, în sensul prevenirii sau tratării ei, dar este esențial a se cunoaște care este etiologia ei (cauzele și factorii ce o influențează), și ce măsuri se impun a se lua în funcție de stadiul sau gravitatea situației, iar aici în funcție de specia afectată.
Manifestările, simptomele, evoluția și tratamentul coccidiozei au o specificitate particulară pentru fiecare specie de animale, de aceea și la iepuri este necesar a se face o corelație între diverșii factori declanșatori, condițiile favorizante, măsurile preventive și tratamentul propriu-zis.
Această boală parazitară, produsă de protozoare, din Eimeria spp., provoacă mari pierderi la tineretul cunicol, formele de coccidioză la adulți fiind mai rar semnalate. Coccidioza are două forme distincte, o formă intestinală și o formă hepatică, dar există și o formă asociată a celor două, enterohepatita coccidiană.
Cauzele bolii și factorii care influențează apariția acesteia sunt multipli. Debutul se realizează prin infestarea cu oochiști aparținând uneia sau mai multor specii ale genului Eimeria, care parazitează la diferite niveluri ale intestinului sau la nivelul canalelor biliare și al ficatului. În organismul animal coccidiile sunt în forma vegetativă, intracelular, iar în mediul exterior sub formă de oochiști.
Acești oochiști sunt eliminați odată cu fecalele de către animalele infestate sau de purtătorii de coccidii. Oochiștii evoluează în mediul exterior sub acțiunea factorilor favorizanți, în condiții de umiditate excesivă, curenți de aer, insalubritate, aglomerări de animale, și devin infestanți.
Agentul patogen, poate fi prezent și în intestinul animalelor sănătoase, fără să declanșeze boala, ea se declanșează numai atunci când echilibrul și rezistența organismului sunt rupte de acești factori favorizanți: întreținerea necorespunzătoare a animalelor, alimentație deficitară, umiditate excesivă în adăpost și în cuști, carențe vitaminice, răceli și curenți de aer, aglomerare a tineretului în cușcă, înțărcare timpurie, schimbarea timpurie a mediului și alții.
Voi puncta pentru fiecare dintre acești factori favorizanți și măsurile necesare pentru a putea fi îndepărtați.
Întreținerea necorespunzătoare a animalelor – iepurii și în special tineretul cunicol, trebuie să aibă condiții corespunzătoare de creștere, adecvate vârstei. Știut fiind faptul că realizarea contaminarii are loc pe cale bucală, prin ingerarea oochiștilor odată cu apa și cu furajele infestate, crescătorii vor trebui să se asigure că adăparea iepurilor se va face din adăpători închise cu capac, care nu permit infestarea din exterior cu fecale și urină. Adăpătorile deschise sau recipientele deschise permit impurificarea apei cu diferiți agenți patogeni, nu numai cu cei declanșatori ai coccidiozei.
Hrănitorile, de asemenea trebuie să aibă o construcție specială și să fie amplasate la o înălțime corespunzătoare, astfel încât să nu permită iepurașilor să impurifice hrana administrată cu crotine sau urină. Hrănitorile trebuie doar să permită iepurașilor să bage capul pentru a mânca. Datorită faptului că iepurii sunt animale coprofage, se impune ca tineretul cunicol să fie crescut în cuști cu podeaua din plasă care să permită evacuarea crotinelor și a urinei. Crotinele infestate provenind de la iepurașii deja bolnavi, nu îi vor îmbolnăvi pe ceilalți dacă ele sunt evacuate, iar în acest timp se pot face tratamente preventive sau curative.
Alimentația deficitară și carențele vitaminice slăbesc rezistența și capacitatea organismului în lupta cu boala, și favorizează apariția ei. Hrănirea tineretului cunicol trebuie să fie corespunzătoare vârstei, bogată în principii echilibrate de proteine, glucide, lipide și minerale. Vitaminele se vor administra în apa de băut, adăpătorile închise permițând o dozare ușoară a acestora.
Umiditatea excesivă în adăpost și în cuști – adăpostul trebuie să permită o ventilație corespunzătoare, de obicei viteza de preschimbare a aerului nu trebuie să depășească 1m/s , și să nu aibă incidență pe cuști. Umezeala din cuști, datorată urinei care nu are unde să fie evacuată, sau datorată faptului că recipientele de apă pot fi răsturnate de iepurași, în afara faptului că în apă pot ajunge crotinele infestate de la iepurii bolnavi, constituie factori favorizanți pentru evoluția și maturarea oochiștilor aflați pe lucernă, fân, cereale în condiții de umiditate și căldură. Dacă aceștia sunt ingerați odată cu furajele, fânul sau apa infestată, pot genera boala după o perioadă de 7-9 zile, cât durează incubația.
Aglomerarea tineretului în cuști fără evacuare pentru fecale sau în spații înguste coroborată cu alte condiții favorizante, adăpători insalubre, hrănitori necorespunzătoare, podea de lemn fără evacuare, este de asemenea un factor favorizant întrucât comportamentul iepurașilor este acela de a căuta aproape continuu apă și hrană. Apare așa cum este normal competiția pentru apă și hrană, lăcomia care generează acest comportament de a se consuma mai mult, și implicit care sporește șansele ingerării de oochiști infestanți.
Din experiența mea dar și din relatări a unor crescători de iepuri mi-au fost semnalate asemenea cazuri, când tocmai cele mai dezvoltate exemplare de iepuri dintr-o serie au contractat boala. Iată că nu numai animalele care prezintă carențe pot contracta boala, ci și o infestare masivă cu oochiști în cazul unor exemplare sănătoase, dar aflate în condiții favorizante.
Acest așa zis stres al aglomerării, poate constitui un factor determinant doar dacă există condiții favorizante în același timp. Dacă nu există condițiile favorizante, acest stres al aglomerării, poate avea efecte benefice, în sensul creșterii producției industriale - sunt chiar condițiile de creștere intesivă a iepurilor în regim ciclic industrial, când sunt asigurate condiții care elimină cele mai multe riscuri de îmbolnăvire.
Înțărcarea timpurie, schimbarea timpurie a mediului – se știe că iepurii pot fi înțărcați de timpuriu, imediat după trecerea la hrănirea exogenă, sau pot fi lăsați să sugă până mai târziu la mama lor. Înțărcarea timpurie dacă nu este practicată în mod științific, controlat, poate dăuna, în sensul slăbirii imunității iepurașilor.
De multe ori, din dorința de avea o producție mai mare, sau a valorificării produșilor mai devreme, unii crescători care practică creșterea iepurilor în sistem gospodăresc grăbesc întărcarea, dar neasigurând condițiile optime pentru iepurași. Trebuie știut că înțărcarea timpurie implică riscul stresului de înțărcare, care este un stres major pentru iepurași cu cât vârsta la care este făcută înțărcarea este mai mică. Iepurașii tineri la vârste fragede de 30 sau 45 de zile sunt mai vulnerabili la diverse boli decât cei care stau cu mama lor până la vârsta de 60 – 80 de zile. Dacă pe lângă înțărcare, iepurașii sunt scoși din mediul lor, ceea ce implică uneori transportul lor pe anumite distanțe, se va adăuga și stresul de transport și acela de schimbare de mediu. Iată că nu trebuie să ne mirăm dacă în această perioadă pot aparea probleme, tocmai datorită faptului că imunitatea naturală ca și cea dobândită a iepurilor la vârste mici nu este dezvoltată suficient.
Crescătorii de iepuri ar trebui să cunoască faptul că este foarte important ca iepurașii să sugă până la vârsta de aproximativ 60 de zile, pentru a li se întări imunitatea naturală, transmisă prin laptele mamei, pentru o dezvoltare fizică a scheletului normală, pentru realizarea echipamentului enzimatic intestinal și stomacal complet și a unei flore intestinale bacteriene. Toate aceste aspecte îi ajută pe iepurașii tineri să treacă mai ușor peste stresul de înțărcare, peste stresul de vaccinare. În acest timp iepurașii vor suporta mai ușor stresul de vaccinare, care trebuie efectuată pentru mixomatoză și Rhd, la vârsta de 6 săptămâni și apoi la 10 săptămâni. Chiar dacă după 45 – 60 de zile, cantitatea și aportul calitativ al laptelui iepuroaicei este diminuat aproape complet, faptul că iepurașii conviețuiesc cu mama lor le dă un sentiment de siguranță. Ei pot fi separați câte unul, câte doi sau trei, într-o incintă, și la vârste chiar mai fragede, dar cu respectarea unor condiții de creștere optime.
De aceea nu pot fi impuse termene de timp pentru înțărcare, pentru separare, fiecare crescător poate face cum consideră mai bine pentru iepurașii săi, având în vedere condițiile concrete pe care le poate oferi animalelor sale. Dar trebuie să țină cont și de riscurile neîndeplinirii unor condiții corespunzătoare de igienă și de creștere. Întotdeauna asigurarea condițiilor optime a fost și este un deziderat foarte greu de îndeplinit pentru crescători, din diverse considerente, în primul rând finaciare.
Separarea tineretului cunicol după înțărcare în cuști individuale este o măsură care reduce foarte mult riscul declanșării coccidiozei. De fapt, această măsură contracarează mai multe riscuri de îmbolnăvire și cu alte boli cu incidență mare în cazul în care iepurii sunt crescuți în aceeași incintă de creștere.
Pentru sistemul gospodăresc, existența de cuști pentru tineret suficiente ca număr, care să asigure separarea, ar fi măsura ideală pentru a diminua pierderile datorate bolilor transmisibile, alături de asigurarea unor condiții optime de hrănire și adăpost.
Cum observăm coccidioza ? Coccidioza intestinală poate avea o evoluție supraacută, acută și cronică. În forma supraacută ea se manifestă frecvent la iepurii de 4-8 săptămâni și are ca simptome lipsa poftei de mâncare, balonare, slăbire și moarte rapidă. Formele acută și cronică, se caracterizează prin tristețe, balonare, inapetență, diaree apoasă cu strii de sânge, slăbire exagerată, deshidratare, sete exagerată, scrâșnet din dinți, păr zburlit, miros caracteristic al fecalelor. Apariția unora din aceste simptome trebuie să ridice un semn de întrebare pentru oricare crescător, care va trebui să examineze cu atenție iepurele sau iepurii respectivi, iar prima măsură care se impune este separarea de restul efectivului și începerea unui tratament curativ cât se poate de repede.
La examinarea cadavrelor iepurilor care au făcut forma intestinală a coccidiozei se poate observa îngroșarea pereților intestinali afectați, cu prezența de hemoragii, noduli și puncte albicioase pe mucoasa intestinală, prezența gazelor în intestine. Iepurii respectivi prezintă ca semne exterioare o slăbire accentuată, păr zburlit, balonare abdominală și blană murdară pe trenul posterior din cauza diareei. Forma intestinală la exemplare adulte de iepuri este foarte rară.
În forma hepatică iepurii tineri au aceleași simptome ca cele de la forma intestinală, însă se mai pot observa icterul și subicterul, ascita (lichid în abdomen), și anemia (mucoasele au un aspect palid). La disecție se poate observa ficatul mărit, cu noduli alb-gălbui, de mărimi variabile, care conțin colonii de coccidii. Forma hepatică la exemplare adulte de iepuri este mai rară, și nu are semne exterioare. Ea este pusă pe seama unei evoluții cronice a bolii și poate fi semnalată doar la sacrificarea animalului, sau poate exista o suspiciune datorită faptului că asemenea iepuri au o dezvoltare înceată dacă sunt în perioada de creștere sau de obicei au o greutate mai mică, necorespunzătoare vârstei pentru rasa respectivă.
Stabilirea cu exactitate a unui diagnostic în ceea ce privește coccidioza, se poate face de către crescătorii cu experiență care și-au însușit noțiunile elementare din literatura de specialitate, dar care s-au și confruntat cu asemenea cazuri, pe baza semnelor exterioare enunțate mai sus. Diagnosticul poate fi confirmat sau infirmat doar de un medic veterinar prin examen de laborator, ante sau postmortem, când se pun în evidență oochiști sau forme endogene ale coccidiilor.
De asemenea, un diagnostic diferențial, adică distincția față de alte boli digestive, care pot avea semne exterioare asemănătoare, o poate face doar medicul veterinar, considerându-se că sunt persoanele specializate și abilitate care posedă și mijloacele logistice să stabilescă acest lucru. În acest sens coccidioza se poate diferenția de ingestia gastrică, enterocolite, enterita mucoidă, giardioză, parazitoze digestive (helmintoze digestive sau cisticercoza hepatoperitonială) pe baza examenului de laborator și a semnelor specifice exterioare.
Cum prevenim apariția și răspândirea bolii ? O serie de măsuri privind condițiile de creștere le-am punctat când am descris factorii favorizanți, tocmai pentru ca cei care vor citi acest articol să facă legătura între etiologia bolii și condițiile de creștere. Astfel fiecare crescător de iepuri care s-a confruntat cu această boală va putea să analizeze punctele critice de la el din crescătorie și va putea să corecteze aspectele care nu corespund în conduita sa de creștere a iepurilor. Apoi extrem de importante sunt măsurile de igienă care constau în dezinfecția cuștilor prin spălare cu cloramină, hipoclorit de sodiu, văruirea cuștilor, flambarea cuștilor – măsuri care vizează distrugerea oochiștilor. Am întâlnit într-un articol pe internet că pentru exploatațiile industriale este folosită chiar o soluție de amoniac 10 % .
Pentru tratamentele preventive sau curative pentru iepuri pot fi folosite o gamă largă de produse famaceutice care conțin diverse substanțe active. Am întâlnit păreri pe forumuri, pe internet care fac comparații între aceste produse, între substanțele active pe care le conțin . Părerea mea că a face asemenea comparații între acțiunile și efectele scontate ale unor produse farmaceutice este un mod eronat de apreciere, din partea crescătorilor, deoarece condițiile de acțiune sau de administrare, precum și loturile de animale care au diverse stări fiziologice nu se găsesc în condiții similare de creștere, de mediu, de temperatură etc. . Variabilele sunt foarte multe, de aceea condițiile nu sunt comparabile, și nici rezultatele. În plus fiecare crescător efectuează tratamentele într-un anumit mod, preventiv sau curativ, înainte de apariția bolii, în timpul evoluției bolii, sau după apariția bolii, după un anumit program, pe care îl respectă sau nu, în funcție de timpul său liber, dozând o anumită cantitate recomandată dintr-un produs, mai mică sau mai mare. Vorbim aici de corectitudinea cu care este aplicat tratamentul și de posibilele erori de măsurare sau de administrare . Cei îndreptățiți să facă asemenea remarci sunt cercetătorii .
Doar voi aminti câteva produse anticoccidiene folosite pentru prevenirea și tratarea coccidiozei la iepuri . Sulfaccocirom, o soluție buvabilă care trebuie asociată cu vitamina K3, pentru a reduce efectele adverse. La fel, Coccistop S asociat cu vitamina K3, Sulfadiarom, Baycox .
Amprolium 25 %, prezintă avantajul că are o schemă de tratament simplă, timp de 5-7 zile, și apoi continuare cu doze mici. Un alt produs este Sulfadimidin, care are un spectru mai larg de acțiune, și care se pretează dacă la tineretul cunicol este sesizată și un alt tip de vulnerabilitate, pe baza unor simpome sesizabile. De asemeni, Gelliprim Oralle, cu o acțiune nu numai pentru coccidioză, ci și pentru alte afecțiuni .
Pentru a preveni instalarea rezistenței la unul din aceste medicamente, se recomandă de către specialiști, rotația acestora la anumite intervale de timp.
La medicația specifică coccidiozei este bine să se adauge vitamino-terapie, cu complexe de vitamine – sunt foarte multe pe piață – Multivit, Selevit, Introvit, Pantisol ( complex de vitamine și minerale), Jolomax, Polivit etc. Vitaminele AD3E, care se găsesc sub formă buvabilă sau injectabilă sunt foarte bune pentru menținerea sănătății iepurilor, la toate vârstele.
Să știți că problematica coccidiozei este studiată în întreaga lume, cercetători englezi, americani, francezi, chinezi, bulgari, români, etc. fac cercetări pe diverse teme privind această boală la mai multe specii de animale. O remarcă importantă este că această boală poate fi ținută sub control cu ajutorul medicamentelor, dar și în condiții de creștere adecvate, o altă remarcă este că unele populații salbatice de iepuri, sau iepurii comuni domestici dezvoltă o rezistență dobândită la această boală. Sunt teme de discuție, evident .
Un grup de cercetători englezi au făcut o cercetare științifică în 2010, pentru a compara efectele a două substanțe chimice cu acțiune împotriva coccidiozei : este vorba de toltrazuril și sulphadimethoxină. Bineînțeles condițiile au fost similare pentru a putea compara rezultatele. Ceea ce s-a observat este că la anumite doze comparabile administrate pe o anumită perioadă de timp, prezența coccidiilor în materiiile fecale a iepurilor scade în procente de 73% și 99 %. O altă observație foarte importantă este că reducerea numărului de coccidii prezente, nu este dependentă de creșterea dozei de toltrazuril, iar după întreruperea tratamentului infestația reapare ! Experimentul s-a efectuat pe un lot de 45 de iepuri, cu vârsta de aproximativ 4 luni.
Cercetătorii bulgari studiind incidența coccidiozei pe un lot experimental de iepuri cu vârsta de 2-3 luni, au ajuns la concluzia că această boală are un caracter sezonier, cel puțin pentru condițiile climatice ale acestei țări. Având în vedere că și noi ne aflăm în apropiere ar trebui să ținem cont de acest lucru .
Un studiu foarte recent, aprilie 2012, a examinat prevalența infecțiilor cu Eimeria spp. la iepurii domestici în China. Un total de 480 probe de materii fecale au fost colectate din 48 de ferme din 14 provincii din China. Fiecare probă de fecale a fost supusă numărării și izolării de oochiști. Speciile de Eimeria din probele care conţin oochisturi izolate şi au produs spori, au fost identificate morfologic sub microscop. Prevalenţa globală a infecţiilor a fost de 41,9% (201/480). Nord-vestul Chinei a avut cea mai mare prevalenţă (70%), urmate îndeaproape de nord-estul Chinei (65%) şi China de sud-vest (62,5%). Prevalențele din China de Nord (34%) şi China de Sud (25,8%) au fost semnificativ mai mici. Fermele mari şi mijlocii au avut prevalenţe mai mici (34,2% şi 37,2%, respectiv), decât fermele mici (61,4%). Oochiști coccidieni au fost găsite în 42,2% (76/180) din probe de fecale de la iepuri de carne, 40% (28/70) de la iepuri angora şi de 44,7% (85/190) de la iepuri din rasa Rex.
În total, zece specii de Eimeria au fost identificate . Infecţia concomitentă cu două până la opt specii de Eimeria au fost evidențiate. E. perforantă a fost specia cu cea mai mare prevalență (35,2%), urmate în ordine de E. mass-media, Magna E., E. irresidua şi E. intestinalis coli cu prevalenţe de 31,3%, 28,8%, 19,4%, şi 14,8%, respectiv. Luate împreună, aceste rezultate relevă caracteristicile prevelanței infecțiilor coccidiene în China, inclusiv de distribuţie și amploare în agricultură, care sunt indispensabile pentru controlul dezvoltării producției de iepuri din China.
Concluziile privind relevanța acestui articol pentru crescătorii de iepuri, îi rog pe dânșii să le aprecieze și să le tragă, și așa cum am mai îndemnat și cu alte ocazii, literatura de specialitate avizată trebuie studiată, mai ales pentru a avea rezultate în viitor.